Optimismul mi-e frate de cruce pe tot parcursul zilelor anului,dar in preajma sarbatorilor suparat pe nostalgiilele mele isi face bagajelul si pleaca lasandu-ma singura intr-o deznadejde aproape
uriasa.Devin mimetica si am comportament autist pana ce ultimul clinchet al clopoteilor s-a stinge.Ar trebui sa scriu ceva frumos,dar nu ma pricep la urari.Ar trebui sa colind,dar vocea ma ucide.Ar trebui sa incerc sa-mi alung apatia,dar ...dar ...dar...
Portia de
tonus cat pt toate zilele
Si pe mine ma incearca acelasi sentiment de tristete...
RăspundețiȘtergere